Arhitectura barocă


           Arhitectura barocă este expresia arhitecturală specifică secolelor XVII - XVIII, fiind derivată din Renaştere şi evoluând apoi spre rococo, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze aproape în totalitate. A mai cunoscut o renaştere târzie, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Banat, Transilvania şi Rusia. Exuberant ca stil, barocul a exprimat triumful statului şi al bisericii, dar şi al burgheziei seculare. Formele convexe şi concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate şi relaţii între volume de tipuri şi mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndrazneţe şi multă retorică arhitecturală şi simbolică sunt caracteristicile stilului baroc .Teatral și exuberant, barocul a exprimat triumful statului și al bisericii, dar și al burgheziei seculare. Formele convexe și concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate și relații între volume de tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndrăznețe și multă retorică arhitecturală și simbolică sunt caracteristicile stilului baroc. Arhitecții baroci foloseau uneori perspectiva forțată ca să creeze iluzii. Pentru Palatul Spada din Roma, Borromini a folosit coloane cu dimensiuni în scădere, o podea de îngustare și statuie în miniatură din grădina de dincolo ca să creeze iluzia că un pasaj avea o lungime de 30 de metri, când avea de fapt doar șapte metri lungime. O statuie de la sfârșitul pasajului pare să aibă dimensiuni naturale, chiar dacă are doar 60 de centimetri înălțime. Borromini a proiectat iluzia cu ajutorul unui matematician.

BAZILICA SFANTUL PETRU DIN ROMA

Bazilica Sfântul Petru (în italiană Basilica di San Pietro) din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.

 Fațada

Fațada în stil baroc este dominată de statuile Mântuitorului, a sfântului Ioan Botezătorul și a 11 apostoli (cea a sfântului Petru se găsește în interior). În mijloc se află loggia binecuvântării papilor, de unde este împărțită binecuvântarea festivă "urbi et orbi". Deasupra intrării principale se poate admira mozaicul "Navicella" de Giotto. Poarta centrală de bronz este o operă a lui Filarete, care a fost concepută în 1445 pentru vechia bazilică. Poarta din dreapta se deschide numai cu ocazia "anilor sfinți".

Interiorul

Planul bazilicii este în forma unei cruci latine cu trei "nave". Între stâlpii navei centrale, de la transept la absidă, se găsesc 39 de nișe, fiecare cu statuia unui sfânt întemeietor al unui ordin religios. În interior se poate admira un mare număr de statui în marmură, travertin sau bronz, printre care monumente funebre de Bernini (mormântul Papei Alexandru al II-lea), Antonio del Pollaiolo (mormântul Papei Inocențiu al VIII-lea), Arnolfo di Cambio (statuia Sfântului Petru) și de Antonio Canova (mormântul Papei Clement al XIII-lea).

De o neasemuită frumusețe este grupul sculptural "Pietà" al lui Michelangelo, realizat în tinerețe.

În mijloc, sub cupolă, se află altarul principal al papilor, dominat de un baldachin înalt de 29 metri, realizat în bronz de Bernini. În cele patru coloane de susținere a cupolei se află niște nișe ce conțin patru statui monumentale ale Sf. Andrei, Sf. Longinus, Sf. Elena și Sf. Veronica. În absidă se găsește Scaunul episcopal al Sfântului Petru, susținut de statuile a patru sfinți învățători ai Bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie și Sf. Ioan Gură de Aur.

Din apropierea coloanelor de susținere a cupolei se coboară în grota Vaticanului, care reprezintă cripta bazilicei, unde sunt resturile clădirii inițiale și ale unui vechi cimitir, unde ar fi fost mormântul Apostolului Petru. Aici se găsesc numeroase morminte ale unor papi, cardinali și prinți laici.

Din punct de vedere artistic, bazilica "Sfântul Petru" reprezintă triumful barocului roman, într-un moment al istoriei europene, în care Biserica Catolică căuta să se impună ca prestigiu față de creșterea puterii statelor naționale, Franța și Spania.

BISERICA SAN CARLO ALLE QUATRO FONTANE-San Carlo alle Quattro Fontane

opera celebrului Borromini. Borromini a primit comanda în 1634 de la cardinalul Francesco Barberini, iar edificiul a fost finalizat în 1646. Biserica a fost destul de dificil de construit, fiind amplasată într-un loc strîmt, la intersecția străzii Pia cu strada Felice. În cele patru colțuri ale clădirilor se află patru fantîni, de unde și denumirea de Quattro Fontane.

Faţada bisericii, lucrată după aproape treizeci de ani, a constituit ultima sa creaţie. In anul 1667 când s-a sinucis, aceasta nu era încă terminată. Aici se poate descoperi suferinţa unui om la care arta s-a tradus prin dureroase contradicţii. Mişcarea curbă este urmată de o contra-curbă. Mişcarea faţadei se materializează prin cornişe. La etaj, în partea centrală concavă, Borromini a întins un edicul convex (sub medalion). Clopotniţa şi lanterna cupolei cu poale concave exprimă arhitectura „în răspăr“ a lui Borromini. Interiorul este foarte strâmt (se spune că biserica s-ar fi putut încadra într-un pilastru al cupolei de la basilica Sfântul Petru) şi oferă o unitate spaţială complexă. Planul combină elipsa cu crucea gracă. Elevaţia este reprezentată de „ziduri ondulate“ deja anunţate vizitatorului de mişcarea spaţială a faţadei.

Edificiul dă impresia de flexibilitate şi demonstrează arta originală a arhitectului, artă în acelaşi timp rafinată şi severă, stranie şi elegantă, în dezacord cu gustul pentru colosal al epocii barocului.

Cu un desen complicat, cupola ovală, cu casete, este acoperită cu o lanternă care dispersează lumina şi Spiritul Sfânt.

Barromini a adăugat bisericii un claustru cu două etaje, înconjurat de coloane şi cu unghiuri transformate în poale convexe. Claustrul are proporţii delicioase.

Aceasta biserica este o capodopere iconica a arhitecturii baroce, construita ca parte a unui complex de cladiri monahale de pe Dealul Quirinal pentru spaniolii Trinitarieini, un ordin dedicat elibararii sclavilor crestini. Cunoscuta si sub numele de San Carlino, aceasta a fost proiectat in anul 1638 de cel mai mare artist al barocului, Francesco Borromini si este asezata vis-a-via de biserica construita de rivalul sau Brnini. Aceasta biserica a fost prima lucrare a lui Borromini, in sensul in care a lucrat-o independent, dar si ultima, intrucat Borromini s-a sinucis dupa ce a terminat fatada, in anul 1667. Arhitectura cladirii reflecta starea de spirit contradictoie si chinuita creatorului

BAZILICA SANTA CROCE

Cea mai fascinanta basilica din Florenta nu este doar o adevarata comoara artistica decorata cu fresce de Giotto dar si locul in care sunt ingropati 270 dintre cele mai de seama figuri ale orasului, printre care se numara Galileo, Michelangelo sau Machiaveli.

Santa Croce este una dintre cele mai vechi basilici franciscane iar in privinta marimii este una dintre cele mai impunatoare. Langa biserica se gaseste un complex manastiresc format din doua manastiri, o capela cunoscuta sub numele de Capela Pazzi si sala de mese care acum serveste drept muzeu si care gazduieste opere importante provenite din biserica si din manastiri.

Construita in 1294 dupa un proiect al marelui arhitect Arnolfo di Cambio, Basilica di Santa Croce a trecut prin sapte secole de istorie, crescandu-si in permanenta mostenirea artistica datorita unor contributii remarcante, pana in momentul actual cand a devenit un important obiectiv turistic si una dintre cele mai apreciate atractii turistice din Florenta.

Absolut totul din aceasta biserica este de cea mai inalta calitate: frescele ce au fost executate prin contributia lui Giotto, Maso di Banco, Taddeo Gaddi, Giovanni da Milano si Agnolo Gaddi, crucile impresionante, ferestrele din secolul al 14-lea, proiectul renascentist al lui Michelozzo si Brunelleschi, sculpturile din secolul al 15-lea, morminte si altare opere ale unor mari artisti florentini cum ar fi Donatello, Antonio si Bernardo Rossellino, Desiderio da Settingnano si Denedetto da Maiano.

Mai tarziu, in a doua jumatate a secolului al 16-lea, Santa Croce a fost implicata intr-un program arhitectural si iconografic inspirat de contra-reformare, ce a implicat ridicarea unor altare foarte mari decorate cu picturi ale celor mai mari artisti toscani ai acelor vremuri. Cu toate acestea, abia odata cu constructia cavoului lui Michelangelo, Basilica Santa Croce si-a confirmat vocatia de a gazdui „ramasitele celor mareti” si de a deveni un Panteon al gloriilor italiene.

In timpul celui de-al 19-lea secol, fatada a fost refacuta si in piata a fost ridicat monumentul inchinat lui Dante Alighieri. Piazza Santa Croce is cunoscuta si drept un centru al vietii civice din oras, un loc emblematic in istoria Florentei, ce continua si astazi sa fie locul de desfasurare al multor evenimente publice.

De-a lungul secolelor, Basilica Santa Croce si manastirea adiacenta au fost martorele evolutiei vietii religioase a comunitatii franciscane. Opera di Santa Croce este o institutie care a guvernat de-a lungul secolelor constructia, intretinerea si restaurarea acestui obiectiv din Florenta, si care continua sa fie responsabila pentru enorma mostenire istorica, avand grija ca aceasta sa fie disponibila spre vizionare, milioanelor de turisti care vin aici in fiecare an.

Santa Croce este în mare măsură şi în principiu renumită datorită faptului că multe personalităţi reputate ale Italiei sunt îngropate aici, precum Michelangelo, Machiavelli, Rossini, Galileo Galilei, Giovanni Gentile şi Guglielmo Marconi. În Santa Croce se află şi sarcofagul lui Dante, însă vizitatorii ar trebui să reţină că acesta este gol. În virtutea acestor împrejurări, Bazilica Santa Croce este numită şi Templul Gloriilor Italiene.